Ce și cum despre coloana vertebrală

Fiziokinetoterapia oferă, în cazul afecţiunilor coloanei vertebrale, programe de recuperare adaptate la particularităţile bolnavilor, bine dozate, urmărindu-se recuperarea funcţiilor fizice şi a celor socio-profesionale.
Se poate vorbi de o profilaxie, de o prevenire a acestor afecţiuni, dacă se apelează la un specialist încă de la primele semne ale unei afecţiuni.
Lipsa de mişcare este unul dintre factorii determinanţi ai durerilor de spate – lombalgia, care, în funcţie de stilul de viaţă, pot evolua destul de repede spre o hernie de disc.
Mulţi oameni nu ştiu că durerea de spate poate fi o afecţiune a coloanei vertebrale şi se trezesc pierzându-şi multe dintre capacităţile naturale ale organismului.
Fiziokinetoterapia se adresează majorităţii afecţiunilor coloanei vertebrale.
Afecţiunile coloanei vertebrale se împart în două grupe: deviaţii ale coloanei vertebrale (cum sunt lordoza, cifoza, spatele plan, torticolisul) şi algiile vertebrale care pot fi procese degenerative – hernia de disc, sciatica, artrozele vertebrale, procese inflamatorii vertebrale, ca spondilită anchilozantă, osteoporoză. Persoanele care suferă de algii, cum sunt anomaliile vertebrale, tasarea ultimului disc lombar sau de paraplegii, tetraplegii pot, prin programe de exerciţii adaptate la fiecare tip de afecţiune, să obţină o îmbunătăţire substanţială a calităţii vieţii.
Unele afecţiuni ale coloanei vertebrale apar la anumite vârste.
Fiecare perioadă din viaţa omului influenţează într-un anumit fel coloana vertebrală, prin boli specifice vârstei.
În copilărie şi adolescenţa apar modificări structurale congenitale sau dobândite, care se manifestă prin durere, dar şi prin contractură musculaturii paravertebrale. Pot apărea tulburări statice ale coloanei vertebrale, cu limitări ale mobilităţii articulare. În aceste cazuri, kinetoterapia oferă programe corective care, pe lângă dezvoltarea armonioasă a muşchilor, determină şi corectarea tulburărilor de poziţie ale coloanei vertebrale.
La adulţi apar procese degenerative ale coloanei vertebrale şi afecţiuni discovertebrale. Malformaţiile congenitale (din naştere) neobservate până la această vârsta, deci netratate, duc, în special în zonele de suprasolicitare cervicală şi lombară, la leziuni degenerative. Când starea bolnavilor permite, kinetoterapia urmăreşte obţinerea unei musculaturi a trunchiului suficient de echilibrată.
La vârsta înaintată, toate aceste afecţiuni se accentuează, durerile sunt din ce în ce mai intense şi mai dese, iar la acestea se adaugă şi osteoporoză. La această vârsta, kinetoterapia este foarte solicitată, dar într-o formă mai moderată, adaptată la osteoporoză şi la rezistenţă scăzută la efort a bătrânilor.
Programul de exerciţii necesită supervizarea unui kinetoterapeut

Cumn se manifestă?
Simptomul cel mai comun este durerea lombară (lombalgia), cu caracteristici inflamatorii: în special noaptea, se înrăutăţeşte cu repausul şi se îmbunătăţeşte cu mişcarea, se asociază rigidităţii de dimineaţă. Îmbunătăţirea durerii cu mişcarea este un element distinctiv faţă de formele degenerative ale coloanei (artroză) şi faţă de discopatii, unde mişcarea şi efortul reprezintă elemente care înrăutăţesc durerea.
Pacientul descrie durerile lombare ca şi „deranj”, „strânsoare”, „senzaţie de blocaj” de intensitate variabilă; în cea mai mare parte a cazurilor durerea se iradiază spre coapsă sau oricum într-o amplă zonă a bazinului sau până la genunchi (sciatică).
Pe termen lung, inflamaţia coloanei vertebrale poate determina completa fuziune a vertebrelor (cunoscută ca şi coloană în „băţ de bambus”) provocând o profundă stare de incapacitate funcţională.
Diagnosticul este efectuat, în general, pe baza unui tablou clinic, unor examene de laborator şi unor examene instrumentale de către medicul de Reabilitare, care trebuie să ia în considerare toate aceste elemente pentru a decide dacă sunt în concordanţă cu tabloul patologiei.

Tratamentul
Obiectivele prioritare în gestionarea terapeutică a bolii sunt reducerea durerii şi a rigidităţii pentru a îmbunătăţi şi menţine o postură corectă şi o mobilitate articulară optimă.
O terapie farmacologică potrivită este fundamentală, deoarece reducerea inflamaţiei permite o activitate mai intensă asupra rigidităţii; în acest fel pacientul poate adopta posturi corecte şi poate efectua zilnic exerciţii de întindere şi de consolidare musculară.
În plus, obiceiurile cotidiane pot influenţa pozitiv starea de sănătate, ca şi o dietă echilibrată, şi o odihnă corespunzătoare .
Obiectivele tratamentului reabilitativ fiziokinetoterapeutic trebuie să:

• Controleze simptomatologia dureroasă
• Reducă rigiditatea
• Îmbunătăţească mobilitatea spinală
• Îmbunătăţească forţa şi rezistenţa
• Restructureze compensaţiile posturale
• Educe pacientul să convieţuiască cu patologia
• Stabilească autonomia în activităţile cotidiane)
• Îmbunătăţească calitatea vieţii

Kinetoterapia specifică este parte integrantă în gestionarea oricărui program terapeutic. Dacă este efectuată zilnic, ajută la menţinerea unei posturi corecte, contribuie la îmbunătăţirea articulaţiilor şi produce un efect antalgic.
E important, totuşi, ca pacientul să se lase condus, mai ales la început, de fiziokinetoterapeut, pentru a obţine beneficiul maxim.
În mod particular, în programul reabilitativ, sunt incluse:
1. Exerciţii de mobilizare şi stretching, prin care se reduce rigiditatea, se întind muşchii şi se previn şi se reduc contracturile.
Cele mai simple exerciţii sunt cele de autoîntindere, de efectuat în poziţie ortostatică, urmate de flexiuni, extensiuni, înclinări laterale şi rotaţii active, dar atente, ale coloanei.
2. Exerciţii posturale, furnizând indicaţii legate de posturile de evitat (flexiunea trunchiului şi a şoldurilor, umeri anteriorizati) şi care, să favorizeze pacientul în desfăşurarea principalelor activităţi din viaţa de zi cu zi.
3. Exerciţii de consolidare musculară:

• izometrice
• izotonice
• adresate muşchilor abdominali

4. Exerciţii aerobice pentru îmbunătăţirea capacităţii cardio-respiratorii şi pentru a creşte sensul de bunăstare (înotul şi bicicletă sunt activităţi plăcute, în acelaşi timp vă sfătuiesc să evitaţi joggingul)
   5. Hidrokinetoterapia (bazin cu apă caldă, pentru a favoriza relaxarea musculară)
   În prezenţa durerii şi inflamaţiei, este indicată reducerea sau suspendarea exerciţiilor mai dificile, continuând cu un tratament activ, sub pragul durerii.
   Cum se efectuează exerciţiile?

• Departe de crizele dureroase
• Cu un ritm lent şi fără mişcări bruşte
• Respirând liber şi fără a ţine respiraţia
• Pe un preş moale de gimnastică
• În faţa unei oglinzi pentru a corecta eventuale posturi greşite
• De la 5 -10 – 15 de repetiţii, în funcţie de posibilităţile fiecărui pacient
• Evitaţi să provocaţi durere